Naționala de handbal feminin a României a învins, sâmbătă, în deplasare, la Mogiliev, reprezentativa similară a Belarusului, cu scorul de 32-31 (18-14), în meciul tur din cadrul play-off-ului Campionatului Mondial din China. Fetele lui Radu Voina au condus și la 6 goluri (16-10), însă pe final și-au făcut singure meciul mai greu și au câștigat doar la un punct diferență.
Partida retur cu Belarus va avea loc în 13 iunie (ora 20.00), la Sala „Ioan Kunst Ghermănescu” din București, în cadrul Festivalului Handbalului Românesc, la care vor fi onorați 50 din cei 54 de campioni mondiali cu echipele tricolore.
În celelalte meciuri tur de calificare la turneul final din China se întâlnesc, sâmbătă și duminică: Slovacia-Ungaria, Suedia-Muntenegru, Serbia-Germania, Croația-Franța, Macedonia-Austria, Portugalia-Danemarca și Ucraina-Olanda.
La CM din China sunt calificate direct echipele: China (țara gazdă), Rusia ( deținătoarea titlului), Spania și Norvegia (finalistele Campionatului European din 2008).
Campionatul Mondial din China va avea loc între 29 noiembrie și 13 decembrie.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER